Smells like Cedar

Fluorescenta unor ganduri

2009-01-20T02:15:00.001+02:00

Privesti orasul, adormit sub pecetea nocturna. Nu e orasul meu, nu e orasul tau.E pur si simplu Tokyo sforaind. Dar nu numele orasului este relevant, ci doar imaginea lui, in miez de noapte.Poate fi orasul oricui doreste sa fie.A venit vremea sa-mi privesc orasul….Demult nu am mai facut asta… si acum m-am oprit din lungul drum, m-am asezat pe o piatra si imi scutur bocancii de praf…Orasul se asterne in vale, timid si tacut.Miile de luminite dau de stire ca mii de oameni locuiesc acolo, in blocurile acelea turn….Ce frumos ! Problema se pune in felul urmator : a venit vremea sa imi odihnesc oasele, fie si pentru o clipa, si sa ma gandesc sa renunt la orasul meu.E Luna plina…Si e frig…Tigara asta isi spune povestea , acompaniata de gandurile mele vechi si noi, de amagirile si dezamagirile mele.Ce sunt eu ? Sunt doar un biet suflet umil si calator.Ma opresc din vreme in vreme sa admir cate ceva , si apoi plec la drum, iar…. Orasul asta imi e atat de drag….E lumea pe care eu am visat-o de atatea ori.Si am iubit in el, am urat, am trait tot tacamul de sentimente ce strabat inima unui om…Nu regret nimic.Dar nu stiu daca iubesc, sau daca urasc.Acum nu mai stiu nimic….O sa radeti, dar…ma strig si nu ma mai regasesc.Nu-mi inchipuiam ca furia frumusetii orasului se va napusti asupra mea, asa , pe neasteptate…Doare sa privesc orasul si aud ca ma cheama, ca ma vrea iar in valtoarea sa.Dar eu ? Ce vreau eu ? Nu pot sa ma intorc si sa traiesc ca si cum n-as fi plecat niciodata , nu-mi sta in fire sa fiu asa.Imi scot carnetelul meu si scriu…
Odinioara imi placeau oamenii, imi placea sa-i analizez, sa-i studiez ca pe niste biete ciudatenii cu diverse figuri abstractizate si asezate sub diverse estetici, urate sau frumoase. Acum mi-e sila sa mai privesc pe oricine, pentru simplul fapt ca eu nu ma mai pot privi.Pesimism ? Nu, e doar ceea ce simt.De m-as intoarce…..va trebui sa revin de unde am plecat.Nu sunt o criminala sa ma intorc la locul faptei.Nu sunt o criminala pentru simplul fapt ca as rata fiecare crima, pentru ca nu as gandi limpede si in fond…..eu nu aduc moartea.Domnul Schopenhauer zice sa nu ne facem griji pentru prezent, sa nu mai invocam acel pacatos “daca”….De ce dracu’ sa-l invoci, cand stii ca nu poti schimba nimic din ce se intampla ? Cu ce te incalzeste sa zici “daca ar fi fost altfel….” ? Nu recunosti decat ca esti neputincios / neputincioasa in fata coltilor destinului.Nichita Stanescu spunea ca dragostea e leoaica tanara, eu cred ca viata insasi e un animal de prada care ne devoreaza, pe unii mai repede, pe altii mai incet..Dragostea ? Un cuvant tare ciudat si complicat.Nu am de gand sa vorbesc despre dragoste.Eu as vrea sa nu fiu aici, in clipa asta.Tu ai vrea sa dai inapoi timpul si lucrurile sa fie altfel….Eu inca nu stiu ce sa mai cred si ce sa mai fac, tu cauti o solutie…Mai e ceva de salvat ? Suntem doua suflete cenusii.Nu e vina ta, nu e vina mea, orasule drag ! Portile tale vor fi vesnic deschise pentru mine, chiar daca e locuit de…alte suflete.Imi asculti povestea, cu ochii inchisi si stinsi de durere, dar luminile tale inca clipocesc in bataia vantului rece de ianuarie…Jelitul vantului sa nu te doara, frustrarile mele sa nu te infranga, preaminunatule oras ce m-a gazduit pentru atat de putin timp ! Vezi tu, firea omeneasca e daruita uitarii.Simt durerea si veninul in cerul gurii ca un suvoi de sange care nu se mai opreste.O sa raman o vreme, sa te admir de aici, de sus…..O sa te veghez pana cand o sa imi simt mintea prea obosite sa se mai intrebe “de ce ?” , dar nu vei sti niciodata cand eu , sufletul din umbra , cel care te iubeste atat, o sa dispara precum a aparut.

Fragment ( I )

2008-12-16T00:14:00.004+02:00

“Te iubesc pentru ca esti.
Te voi iubi pentru ca ai fost , esti si vei ramane marea mea dragoste , departe de plopii fara sot , departe de lacrimile varsate , departe de clipele care m-au tinut incordata .
Imi este dor de tine. Nu vreau sa ma mai intunec vreodata , nu vreau decat sa te pastrez in sufletul meu , nu vreau decat sa te invelesti cu mine in noptile reci , sa iti tin racoare iarna..
Fara tine…fara tine nu mai sunt eu. Uneori , nu stiu sa ma exprim , pentru ca te iubesc mult prea mult sa ma mai pot exprima.
Sunt seaca.Sunt impietrita in linistea asta apasatoare care s-a aruncat ca o patura neagra peste ochii mei.Gandurile mi se sparg precum valurile marii de stancile reci ale Golfului Uitarii.Nu ma lasa acolo ! Nu stiu sa innot, am uitat cum e sa te zbati sa nu te inneci , pentru ca te-am avut in bratele mele in tot acest timp , mi-a fost cald , mi-a fost si vreau sa-mi fie in continuare la fel de cald.
La tine ninge ? Sa nu-ti fie frig , pentru ca eu sunt aici , te astept si te iubesc mai mult ca oricand . Nu spui nimic … Asculta-ma , atat e tot ce iti cer. Oare as putea sa te conving de faptul ca te iubesc mai mult decat a iubit vreodata Luna intunericul ?
Inca esti .Inca nu ai plecat . Dar maine ? Maine imi vei tranti usa sufletului tau in nas ? Iti voi fi doar un suflet strain ? O sa ma doara … O sa ma rastignesti si tu pe crucea uitarii ?
Am sa te iubesc dincolo de mormant , pentru ca am jurat ca o sa te iubesc dincolo de marea trecere.”
Ochii ii erau plini de lacrimi. Mainile nu mai voiau sa scrie. Se sperie , pentru ca muza …. Muza refuza sa-i mai vorbeasca.Si adormi, cu capul pe miile de hartii care ii atestasera dorintele si gandurile din acel veac sufletesc , veac tacut , plin de fericirile unui suflet ramas inca pe ganduri, cu podul palmelor sprijinind maxilarele trase de nesomn.

Noiembrie..doar al meu.

2008-11-22T16:35:00.007+02:00

Deschid ochii.Somnul nu vrea sa isi coboare aripile de pe pleoapele mele, dar insist..Privesc tavanul.Cine stie cate dimineti voi mai prinde asa? Cine stie cate dimineti n-o sa mai am timp sa privesc tavanul, ridicandu-ma plictisita si precum un robot, alergand spre serviciu ? Inca nu stiu, dar profit de timpul care mi-a mai ramas sa meditez indelung la panzele de paianjeni de prin colturile “grotei”.La dracu’ ! Azi…e Ziua Liliacului Blond.Ahaha…. imbatranesc..si am impresia ca nu mai stiu nimic din ce stiam anul trecut..Si melodia asta...Amy Macdonald – That’s the life, mi se potriveste atat de bine in clipa asta ! Imi vine sa ma ridic din pat si sa-mi aprind o tigara, doar ca vad aruncate pe birou medicamentele..NU trebuie sa mai fumez, NU trebuie sa gust pic de alcool ..Cum nu ?! Implinesc o ultima varsta cu “1” in fatza..Hmm.Si toti or sa fumeze si or sa se imbete si o sa trebuiasca sa fac pe gazda iubitoare si grijulie, sa le tin capatzanile in closet, ca nu cumva sa-mi murdareasca parchetul ?! Nu, asta-i prea de tot.Grota e tot grota, oricat de curata ar fi, si zau ca in afara peretilor mazgaliti de fumul de tutun (care se pare ca a “gravat” cu maiestrie) nu-i nimic interesant de vazut.Inca nu dorm cu capul in jos, dar m-am gandit ca ar fi interesant daca as dormi asa, pentru ca, adaptata la teoria lui Salvador Dali, forta gravitatiei nu m-ar atrage catre pamant, in mod firesc, ci inspre cer.Ceea ce mi se pare destul de logic.Trebuie sa ma trezesc si sa fac ordine pentru liliecii-oaspeti si mari amatori de alcool.Medicul de familie mi-a spus ca am faringo-laringita, cred, daca am retinut bine numele “diagnosticului”.Uite ce se intampla daca am facut pe Gene Kelly luni seara, pe la Piata Romana, cand lumea fugea cu umbrelele incotro apuca.Nu mai cred demult in pedepse divine, cum ca asta ar fi o atentionare din partea ei sa nu mai fumez sau sa nu mai gust pic de alcool.Mda..Ma trezesc. Fac curat timp de 4 ore, pe melodia Love street –The Doors si apoi ma trantesc iar in pat.Acum doua zile aveam vocea lui Barry White din cauza gatului, acum se pare ca imi revin, treptat.

Azi am mai adaugat un an, am ingropat altul in calendar.Vi se pare ciudat ca sunt un pic nostalgica ? Oricine se simte putin aiurea cand inainteaza in varsta, si eu imi pun problema zilei de maine…Astept sa apara puhoiul de lilieci alcoolici, sa-mi devasteze grota fara nicio scuza..Hehe..Si afara e toamna, si e frig..si nu ar trebui sa ma simt singura, dar totusi ma simt, chiar daca stiu ca cineva e acolo.Imi vine sa urlu de fericire, imi canta sufletul la gandul ca pot iubi…Si iubesc fara teama, mai departe.Daca ma intrebati, dragi bloggeri, ce-mi doresc de ziua mea, n-as putea spune cu exactitate ce anume.Nu stiu.Imi doresc sa-mi mentin sufletul de copil pana cand o sa mor.Pana vine puhoiul, o sa privesc toamna cum isi face loc elegant in natura si in mine…Cred ca o sa ma plimb pana in Piata Romana, cu mainile in buzunar, cu a mea caciula de copil rebel, privind vitrinele si magazinele.Imi place sa observ oamenii si sa-i studiez.Nu fac asta de obicei, ci doar cand imi tace sufletul.Si azi am implinit 19 ani si imi tace sufletul.Nu, nu e un post trist, stimati cititori, e doar…tomnatic, sa zicem.Imi pastrez tacerea si imi pregatesc neuronii, care intr-o bucata de noapte or sa-si faca seppuku.Permiteti-mi sa inchei cu cateva versuri din Lucian Blaga, din poezia “De profundis” :

" Inca un an, o zi, un ceas –
Si drumuri toate s-au retras
   De sub picioare, de sub pas.
   Inca un an si-un vis si-un somn –
   Si-oi fi pe sub pamanturi domn
Al oaselor ce drepte dorm."

Lumina

2008-09-30T01:59:00.008+03:00

Intuneric..Bezna.Si zgomote pe care nu le pot pricepe vin din adancul in care ma aflu.Nu pot vedea.Dar stiu ca sunt in abis...Nu exista o alta zi.Pentru mine, sunt toate la fel.Nu pot sa ies din lichidul acesta care pare a fi un ocean de intuneric, nu vreau sa ies, pentru ca iubesc intunericul si il accept..De cateva ori am vazut niste bile albe deasupra apei..Palpaiau ,iar cand ma omora curiozitatea sa vad ce sunt de fapt, se stingeau.Si acum e la fel...Vad o bila alba ale carei raze imi bat drept in ochi..Nu ma lasa sa dorm.Dar nu stiu sa dorm, pentru ca nu vad nimic in jurul meu.Simt doar pielea elastica de pe mine si lichidul in care innot de cand ma stiu, care trebuie sa fie apa..Si pentru ca ori de cate ori razele bilei albe imi nu ma lasau sa dorm si ma speriau, pentru ca imi infatisau lumea in care traiesc, Imi aratau oceanul sfasiat de raze albe, pentru ca mi-era frica sa vad in ceea ce traiam, si stiam ca daca innot spre suprafata se vor stinge imediat, mi-am legat un picior de o epava de cateva secole, cu un lantz cat un piton..Si astfel, eram ocolita de tentatia de a ma duce spre suprafata, pentru ca nu ma puteam misca, si in acel moment, un zid se punea inaintea ratiunii mele, nelasandu-ma sa ma eliberez de zalele de metal care imi raneau piciorul...O sa spuneti acum "De ce , daca ai vazut lumina, te incatusezi singura ?" Ei bine, pentru ca totdeauna se stinge..Si ramaneam asa, legata de epava aceea, si inchideam ochii pana reveneam in bezna mea..Si lumina nu dura decat cateva secunde.Dar ca nu cumva sa ies la suprafata si sa ma trezesc plutind in aceeasi bezna , ca sa nu ma simt descoperita, prefer sa raman aici, in adancuri...Ce ciudat.Lumina aia nu se mai stinge..Nu, e imposibil.Se va stinge in 5, 4, 3, 2, 1...Nu. Nu s-a stins ! Nu stiu cat a trecut de cand sta aprinsa..Razele ei sunt mult mai puternice, si ma ingrozesc de cea ce vad aici, in adancul meu..Va dura lumina ?Ma va calauzi spre suprafata ? Ma intreb toate acestea in timp ce ma chinui sa-mi eliberez piciorul ranit, si abia acum vad ca am picior..Si vad un lichid gri ce tasneste dintr-o..rana care a luat urma lantului.Ma ingrozesc de ce membre posed.Totul era necunoscut pentru mine..Era negru..Iar fundul oceanului ma sperie, mi se pare ca zgomotele lugubre care ma inconjurau se intetesc.Demoni ? Smulg cu disperare lantul, simt niste intepaturi la rana aia...Durere ?! Imi lovesc tamplele cu pumnii, salbatica, plutind in apa, spre suprafata, ca un cadavru, doar ca sunt un cadavru legat de o epava.Ceea ce se petrece in jurul meu devine infernal.Nu am vrut sa vad niciodata lumina in mine..Dar stiu ca lumina trebuie sa nu se stinga.Nu acum, te rog, nu te stinge tocmai acum !!! As muri daca m-ai lasa aici, cu tot ce vad in jurul meu...Si in timp ce ma chinuiesc sa rup lantul, propriul meu lant, ridic ochii spre lumina.Devine din ce in ce mai puternica.Imi tin ochii spre ea, sa nu vad ce se mai afla acolo, langa mine..incerc sa ma eliberez, fara sa-mi iau ochii de la ea.Si ma desprind...si innot cu disperare spre suprafata, gandind sa nu se stinga tocmai acum, cand sunt ata de vulnerabila in raza ei...Tasnesc la suprafata, iar ceea ce se intampla e curios si cumplit : prima gura de aer..Nu, n-am respirat pana atunci aer...Simt cum abdomenul mi-e sfasiat de o sabie nevazuta, care imi iese prin spate..E dureros sa respiri.Am inspirat si expirat acea liniste cu voluptate..Inca zbatandu-ma sa nu ma scufund, am vazut lumina sa ...Ochii sai..linistea ochilor sai..Ochii sai m-au chemat din tenebrele mele..M-au trezit, m-au chemat la suprafata.Vad cum apa devine stravezie..Celelalte nu erau lumini..Dar aceasta..Ii simt caldura..Trupul meu, din albastru devine alb....Iar pe picior mi se scurge un lichid rosu..O data cu prima gura de aer, au curs si primele lacrimi...care mi s-au scurs pe buze..lent..In apa asta neagra nu am putut plange.Sa fi fost asta ceea ce imi lipsea ? Plang..pentru ca ma oglindesc in ochii sai..frumosi si curati..Imi vad chipul, pentru prima oara, ca dupa o viata ingropata in adancuri, unde nu te aude nimeni, nu te stie nimeni, unde nu ai unde sa te duci pentru ca acolo esti de cand te stii.Nici tu nu stii de cand existi..Dar ochii sai..acolo e fericirea, acolo e ceea ce ma face sa devin calda si sa am un lichid rosu care-mi alearga prin vene..Si irisii aceia minunati, angelici, ma privesc si ma oglindesc doar pe mine...Nu-i asa ca nu te stingi ?Nu-i asa ca n-o sa devin ce am fost ? Nu-i asa ca acum sunt deasupra a vechiului eu ?

Teoria teniei vs Religia scrisului

2008-09-26T17:18:00.008+03:00

Oricat de oribil ni se pare acest parazit intestinal,are propria sa teorie.Eu am sa raportez teoria parazitului la arta de a scrie.O sa ridicati spranceana la inceput, stimati bloggeri, dar pe parcurs va veti dumiri.Ca sa dau un exemplu cat mai plastic in legatura cu teoria parazitului, stim ca doamnele din sec. al XIX-lea isi mentineau silueta inghitind larve de tenii, intrucat pe atunci nu erau elaborate dietele miraculoase de slabit.Iata si povestea sopranei si divinei Maria Callas.Se stie ca sopranele erau intotdeauna destul de voluminoase, insa Maria Callas si-a pastrat silueta de invidiat pe cai mai putin ortodoxe, sa zic asa.A acceptat ca in intestinele sale sa traiasca un astfel de parazit, pentru ca nu cumva sa se ingrase.Soprana a murit in chinuri, pentru ca tenia din interiorul ei se hranise cu tot ceea ce avea ea mai bun si ajunsese la dimensiuni mari, astfel incat nu mai incapea practic in trupul femeii.Si acum revin la arta scrisului... Toti cei care slujim arta scrisului ne numim cruciati, pentru ca scrisul nu reprezinta doar o arta, ci si o religie.Ne numim cavaleri ai acestei religii, ne supunem spiritul si ingenunchem inaintea ei.Unii dintre cavaleri sunt recunoscuti si aplaudati de o lume intreaga, altii inca isi cauta gloria ,iar altii nu se clintesc din umbra.Cand spui "Sunt scriitor" = iti recunosti religia, oricare ar fi ea, ortodoxa, catolica, s.a.m.d.Adica te-ai nascut cu aceasta credinta in suflet, cu acest minunata povara de a scrie, de a trece in fruntea cavalerilor de seama.Si acum fac referire la teoria teniei.Talentul nu iti poate fi implementat dintr-o data, brusc, precum o tenie in organism.Talentul ori il ai, ori nu.Fiecare dintre noi avem abilitati diferite, carora ne supunem, ne daruim cu trup si suflet.Talentul literar, daca nu exista aici, trebuie sa existe intr-un alt domeniu care sigur poate fi modelat.Nu poti sa te trezesti peste noapte si sa spui "Gata, sunt scriitor !".A fi scriitor este cumplit.Dar ceea ce se asterne pe hartie este minunat.Sentimentul este unic, incomparabil.Despre verbul a scrie vom vorbi in celalalt articol pe care vi l-am pregatit si urmeaza sa-l postez.Exista scriitori mari si scriitori buni.Sa-i alegem pe cei buni.i in celalalt articol pe care vi l-am pregatit si urmeaza sa-l postez.Exista scriitori mari si scriitori buni.Sa-i alegem pe cei buni.

Sub acelasi cer...

2008-09-16T20:32:00.004+03:00

Incepe cu lucrurile marunte (bea-ti cafeaua, fumeaza o tigara, preda proiectul, semneaza prezenta, fa conferinte, discuta pe teme care nu-ti fac nicio placere).

Grabeste-te sa ajungi acasa (nu ma refer la cei patru pereti ).

Pe drum, fa ceva care sa te sperie, care sa te puna un pic pe ganduri...

Nu uita sa-i spui ca il/o iubesti.

Nu te chinui sa pari nimic... pur si simplu fii.

I-ai spus ca il/o iubesti ?Nu e nimic, mai spune-i o data, ca sa tina minte.

Si nu uita ca, indiferent de ce se intampla, sus e ceva care va leaga..distanta nu are prioritate.

Regreso a Moira (din seria cronicilor de film)

2008-09-16T17:56:00.009+03:00

Acesta este primul film pe care vi-l recomand, din seria celor care vor poposi in cronica."Regreso a Moira", pelicula argentiniana, aparuta in 2006 si vizionata abia anul acesta in Romania, face parte din categoria filmelor pentru insomniaci.Echipa de distributie este formata din actori de aceeasi nationalitate ca si filmul, in regia lui Mateo Gil, un nume nu prea cunoscut in lumea filmului.Scenariul, mesajul transmis si efectul de dupa vizionare vor pune amprenta pe telespectator, astfel incat vei vrea sa il mai vezi de cateva ori, pana reusesti sa fii captivat complet de idila prezentata pe tava, frumos decorata cu sentimente si candoare.Spaniolii au intotdeauna ceva specific lor, ma refer la filmele artistice, nu la telenovele, au ceva care iti taie respiratia si te pun in situatia de a oscila intre suspans si visare..

Povestea incepe intr-un satuc dintre dealuri, unde Tomas, un varstnic scriitor de succes, se intoarce pe plaiurile natale dupa o indelungata absenta.Motivul intoarcerii sale este sinuciderea fara explicatie a sotiei.Din momentul in care pune piciorul in locurile in care a copilarit candva, Tomas are senzatii stranii.Intamplarea face ca in calea sa sa-i apara o carte de tarot, carte ce reprezinta Cartea Dragostei, aceasta fiind si lait-motivul filmului.O data ce cartea de tarot se afla in mainile sale, Tomas isi aminteste, incetul cu incetul, de povestea sa de dragoste, cand avea doar 16 ani, cu femeia cea mai frumoasa din sat, nou-venita printre sateni, mai mare decat el cu 10 ani.Imprejurarile nefericite fac ca satenii s-o considere pe tanara femeie vrajitoare, intrucat de la venirea ei nu mai ploua, animalele mureau, plus ca nu fusese vazuta niciodata la biserica.Curiozitatea il mana pe copilul Tomas sa intre in curtea femeii, pe ascuns, iar de aici lucrurile capata o intorsatura nefasta.Cei doi se indragostesc, si isi traiesc iubirea in intimitate, departe de gandurile celorlalti.Insa Tomas nu este sigur de dragostea Moirei, care este barfita ca este prostituata noaptea, iar gandul ca ar putea-o pierde il ucide pe dinauntru.Intr-un final, satenii, tot prin zapaceala si furia bietului Tomas o ard pe femeie, considerata vrajitoare, si ard tot ceea ce tine de existenta acesteia.Tomas, adult acum, si intors dupa atatia ani, isi aminteste cu o durere incomensurabila moartea iubitei sale din copilarie, femeia care i-a bantuit viata ani de zile, departe de casa.El incepe sa isi dea seama ca Moira nu l-a parasit nici dupa moarte.

Povestea se impleteste ingenios cu fantasticul, cu misterul, ceea ce transforma pelicula intr-un film cu toate ingredientele necesare pentru insomniaci.Dragostea dainuie si dupa moarte, sufletele se asteapta unul pe celalalt, se inlantuie iar lantul nu se rupe nici dincolo de moarte, caci ce e scris sa ramana unit, ramane unit.

Jocurile Olimpice de la Beijing,cununa de lauri pe fruntea Romaniei

2008-09-04T21:57:00.012+03:00

S-a incheiat si vara, se presupune ca m-am intors din vacantza si ca m-am relaxat (sigur !!).M-am intors si promit sa imi fac temele, sa fiu mai consecventa cu blog-ul pe care recunosc ca l-am cam neglijat.Orice s-ar intampla, intotdeauna ne intoarcem de unde am plecat, chiar daca avem ganduri bune sau mai putin bune asupra evolutiei noastre.Curpinsa intr-o astfel de meditatie, am dat pe TVR1, in plina desfasurare a Jocurilor Olimpice de la Beijing.Am nimerit exact cand Constantina Dita Tomescu a rupt panglica, iesind triumfatoare pe locul I.Ce pot sa spun ?Am considerat femeile de la atletism deformate si fara pic de sharm, dar, vazand-o pe noua campioana a Romaniei cu victoria-i stralucind in ochi, mi s-a parut atat de frumoasa...Era o femeie foarte frumoasa, pe intreaga ei mimica contorsionata de atata alergat se citea fericirea si victoria, si desi trecuse de linia de sosire, a continuat sa alerge pe stadionul de la Beijing cu un steagul nostru in maini, defiland mandra sub privirile a milioane de chinezoi si a lumii intregi ! Intr-un moment in care spiritul iti ordona sa te opresti, mintea refuza sa mai asculte, trupul, de asemenea, nu cedeaza tentatiei de a te opri din cursa vietii, atunci da, atunci te poti numi un invingator, atunci te numesti un campion absolut.Nu numai Constantina Dita Tomescu a reusit, ci si ceilalti sportivi ale caror nume nu le-am retinut, si asta dovedeste ca Romanica nu e chiar asa de lepadat.Cand ma gandesc ca as fi putut sa fiu si eu in Lotul Olimpic .... Dar nu este loc de regrete.Important e sa nu spui "Nu" cand trebuie sa ajungi dincolo de linia de sosire.In rest, totul este optimism.

Despre mâncătorii de rahat din România.

2008-06-09T16:45:00.003+03:00

Ştiaţi că presa românească papă rahat? Îmi cer scuze pentru termenul utilizat, neadecvat; sigur, nu întreaga presă românească papă rahat, sunt puţine excepţii care propulsează genul de ştire inteligentă, din care o persoană poate învăţa ceva.
Sunt teribil de intrigată, sunt scârbită, oripilată, şi etc. , despre modul în care ni se vând gogoşi nouă, cititorilor de rând, "talpa ţării", doar pentru a face un tiraj considerabil!!Dumnezeule mare... Căutam nişte materiale informative având ca subiect Elisabeta de Bathory, eu dorindu-mi cu ardoare să încep un studiu despre viaţa ei, şi probabil urmând să vizitez şi locul unde a trăit, să cercetez izvoarele istorice, etc.Şi am dat de un articol care m-a făcut să-mi pun mâinile în cap..."Cristina Cioran, devoratoarea de penisuri".Ce dracu', mă?!Băi "documentaţilor", băi "profesioniştilor" de 2 lei, de unde aţi mai scos-o , mă, şi pe-asta?!Am impresia că dvs, gentili jurnalişti, dacă vă puteţi numi aşa, scrieţi ceea ce vi se năzare când staţi pe wc, sau cum?! Sunteţi disperaţi! E o aberaţie, e un non-sens s-o pui pe distinsa, decenta şi serioasa Cristina Cioran în aceeaşi frază cu Alina Plugaru, care, din câte înţeles-am , e nu ştiu ce vedetă porno...În fine, o duduie nesemnificativă şi complet ştearsă , din punctul meu de vedere.Citez : "Din câte se pare, Cristina Cioran a fost printre primele eleve ale Alinei Plugaru la cursurile pe care aceasta le ţinea pentru femeile ce doreau să înveţe tehnici speciale de sex oral". Poftim?!?!?! Deci, stimaţi bloggeri, ştirea este "bazată pe surse sigure", sau "apropiaţi ai vedetei care confirmă...".Oameni buni, treziţi-vă! Asta e ca şi cum Cristina Cioran ar fi scuipată în faţă..Bine că nu i-aţi pus numele Cristinei în acelaşi titlu cu duduia ailaltă, Plugaru, că era de aşteptat.
Presa românească are maaaaaare nevoie de un refresh, de o reîmprospătare, de a desfiinţa toate ziarele de rahat, care papă ce produc, adică rahat, ziarele mici, locale, de scandal care nu au ce face în redacţie şi se apucă să inventeze "ştiri", alea ar trebui dărâmate!!Când se va ivi o astfel de schimbare în presa românească?De ce toţi cretinii şi înapoiaţii mintal îndrăznesc să-şi spună "jurnalişti", de ce toţi profanează arta jurnalismului?!Şi da, îi iau apărarea Cristinei Cioran, nu numai pentru bunul său renume,ci şi pentru faptul că este o persoană deosebită, deşi nu am avut plăcerea (poate nici n-o voi avea vreodată) s-o cunosc personal.După cum vedeţi, nu am pus poză, pentru că la cât de intrigată sunt, o poză nu ar ajuta la nimic.În fond şi la urma urmei, nu vă mai miră în legătură cu subiectele de scandal care sunt / nu sunt adevărate, de vreme ce numai la noi le pocnesc fetelor idei exentrice în cap precum strip-tease-ul din metrou, sau bătăile dintre partidele politice,precum şi alte "bube negre".România are muulte astfel de bube...Noi, tinerii, ce mai păzim?Să se îmbolnăvească de tot?
Noul meu motto: Jos cu presa ieftină!!

Vânzătorii de iluzii.

2008-05-30T18:08:00.014+03:00

M-am trezit că a sosit cartea de alegător prin poştă.Mi-am sudiat mutra din "tinereţe", pe vremea când ideile legate de pierce-uri şi de freze non-conformiste îmi dădeau târcoale ostentativ.Trebuie să votez, aşa mi s-a spus."Trebuie ?" Da' dacă nu vreau să votez? Da, eu nu votez.Mie îmi e scârbă de ţara în care trăim.Ce să votez? Proiecte de legi care nu ajung niciodată puse în aplicare? Pe cine să votez? Pe ăia care stau la guvern şi dorm, cu burţile alea imense revărsate şi cu feţele alea de retardaţi? E campanie electorală, tovarăşi bloggeri..Nu ştiu ce se votează, nu mă interesează, cert este că EU NU MĂ DUC SĂ VOTEZ.Ai noştri politicieni, în plină campanie se bălăcăresc la TV, polemici, discuţii mediatizate, show-uri care îşi frâng gâtul cu rating-ul atins pentru emisiunea care a reuşit să pună "punctul pe i", ştiri peste ştiri, rumoare, vai de mine, e campanie, vânzoleala asta imposibilă de peste tot .... Domnilor politicieni, eu îmi bag picioru'-n campania dvs şi a partenerilor dvs.După ce termin de scris articolul, îmi caut cartea de alegător sau ce dracu' e, şi o rup.Din ce în ce mai mulţi tineri vor să plece din ţară, din ce în ce mai mulţi oameni îşi dau foc în faţa primăriilor că nu au unde locui, în semn de protest, milioane de familii stau pe străzi şi îndură umilinţă şi batjocură, salariile sunt micşorate, proiectele din învăţământ sunt adevărate masterate (valabil pentru liceele din Bucureşti), nimeni nu ştie care-i stânga, care-i dreapta, şi toate acestea pentru că dvs, domnilor, sunteţi nepăsători şi vă scoateţi ochii pe unde apucaţi, apelaţi la spiritul dvs persuasiv pentru a atrage oamenii cu dulci iluzii.Pentru că dvs, domnilor, sunteţi nişte vânzători de iluzii care nu vor oferi României nimic din ce-i lipseşte.În istorie am fost asupriţi şi cuceriţi, acum a venit rândul unor idioţi ca voi ca să îşi bată joc.Ridică-te, mă, şi fii ceea ce vrei să arăţi, că eşti, dar nu eşti, fii împărat, dacă te ţine!!

(poza preluată după subiectiv.ro)

Lalele,lalele...

2008-04-21T22:16:00.013+03:00

Dimineaţa pentru mine e cel mai nasol moment la începutul unei zile.De ce?Păi în primul rând pentru că nu mă pot trezi.Iar când se întâmplă asta, este pentru că pipăi telecomanda prin pat şi dau imediat pe Mtv sau orice altceva, unde să fie zgomot.Când mă dau jos din pat, aşa cheaună, după ce mă izbesc de ceva (e regulă), sau după ce dau câte un şut scaunului sau mă lovesc, după ce mormăi nişte cuvinte legate de originile "obstacolelor", atunci pot să spun că m-am trezit.Fără cafea azi, că e 6.00...şi până mă "spoiesc" (a se înţelege a mă machia), până îmi spăl colţii, până îmi caut cărţile durează o vreme.Sunt foarte lentă de obicei în orice fac.Încet dar sigur...Uneori, mă mişc în reluare şi asta enervează pe toată lumea.Aşaaa..deschid dulapul, cad mormane de haine, nu e problemă, le înghesuim la loc, o să le aranjez eu când am timp (niciodată nu am timp).Îmi aleg nişte "chestii" acolo, mă holbez juma' de oră în oglindă şi văd că azi sunt cam elegantă ca de obicei.Not good...Dar nu mă schimb, dat fiind faptul că e 6.36 A.M şi trebuia să fi plecat deja.Îmi arunc o eşarfă pe umeri, în ton cu bluza, blugii negri şi converşi măzgăliţi cu pixul...Mă spoiesc cu ce apuc,şi îmi iese foarte frumos.Îmi arunc ghiozdanul în spate, dau să ies din casă.Ce naiba mă!?Nu m-am pieptănat!Nu am timp să-mi fac freza ţepoasă în stil punk, aşa că mi-l prind cu o agrafă, cu ceva (oricum arată destul de ciudat), doi fâşi-fâşi de parfum în stil decent, cât să nu fiu o drogherie ambulantă şi bye-bye.

În troleu.7.15.NU ştiu de ce m-oi fi urcat în troleu, când de obicei o iau pe jos în fiecare zi,dus-întors.Un pic de aglomeraţie...E ora când vârstnicii pleacă la piaţă şi îţi aruncă un miros de naftalină, aşa pe stomacul gol că-mi vine să vărs...În spate, nişte fete care seamănă cu nişte ziariste, lângă mine un domn îmbrăcat la costum se îndreaptă probabil spre firmă şi cieşte ziarul relaxat pe scaun.Văd un loc gol.Yeeee!Pot să stau jos,că oricum m-am plictisit.De pe scaun pot să analizez mai bine lumea din troleu.Am acces la oricine.Dar toţi sunt obosiţi şi depresivi în dimineaţa asta..Nu e nimic interesant.Îmi tot ating eşarfa, de parcă aş avea un guler de nurcă.Troleul parcă e la reanimare,în fine..ajunge în următoarea staţie, se aglomerează, mutre somnoroase şi sordide...Un bătrânel cam ruinat fizic caută cu disperare unde să se aşeze.Mă ridic şi îi fac semn să se aşeze în locul meu.Cu ochii ţintă la locul oferit, foarte vârstnicul domn se aşază,apoi ridică ochii către mine şi murmură un "Mulţumesc,domnişoară!".E ceva..am început cu un "Mulţumesc".Ajung în staţie, cobor..7.25.Peste cinci minute începe ora de engleză.Iar o să înnebunească aia că întârzii..Nu e vina mea..E a cerului, că nu se deschide mai repede.

Uhmm.Au trecut rapid cele opt ore.Naşpa moment.Îmi amintesc că trebuie să ajung la Universitate..La 15.Şi e 14.32.O iau rapid spre centru,pe jos,pentru că nu mai suport mijloacele de transport.O iau pe jos până la Universitate...Încerc să-mi grăbesc pasul.Sunt fluierată.Un individ strigă "Lauraaa!!Alinaaaa!Leonelaaa"."Da,zic în gându-mi, Jose Armando,eu sunt,Leonelaaa, numa' că tu ai un aspect prea inestetic şi pari să aparţii familiei străzilor pentru un Jose Armando."Dumnezeule mare!De ce simt unii bărbaţi nevoia să fluiere câte o duduie care trece pe lângă ei?Nu pricep.Eeee..Doar nu-mi bat căpşorul meu blond cu asemenea întrebări..În fine.Armenească.În sfârşit.încă zece minute şi ajung la Universitate.Am întârziat oricum.Nişte băieţi şi nişte fete, împărţiţi în grupuri şi îmbrăcaţi în tricouri galbene împart lalele pe stradă.Imediat, mă trezesc cu una poticnită în pifometru.Un tânăr îmi zîmbeşte şi mi-o oferă.M-ar mai întreba el ceva, dar mă grăbesc.Îi arunc un "Mulţumesc" şi o iau agale.În urmă, câţiva tipi îmbrăcaţi tot în tricouri galbene fug după mine şi mă strigă, fluturând lalelele galbene în aer ca pe nişte dovezi.De ce ,nu ştiu."Rupeţi florile, imbecililor, dacă le mai fluturaţi aşa în halu' ăla!" mormăi eu, nervoasă.Sunt ajunsă din urmă de tinerii care nu se lasă mai prejos şi ţin cu tot dinadinsul să-mi pună în braţe un buchet de lalelele.Rămân blocată.Ce să zic?Ei îmi zâmbesc frumos şi spun că sunt galbene.Ca şi mine.Sunt galbenă?Probabil de oboseală."Ba nu, la păr", zice unul dintre ei.Zău,stimabile?Mulţam frumos.Numa' de flori n-aveam nevoie..Pornesc şi mai anevoie cu florile în braţe, sunt claxonată, îmi aud chestii indecente..mă rog...Şi mă întâlnesc cu persoana respectivă, care e un el.Şi ăsta are o lalea în mână.Incredibiil!Mă pupă pe obraz şi mi-o pune în braţe.Îmi pare rău doar pentru faptul că florile vor plânge după apă până voi ajunge eu acasă....În rest..Lalele...Lalele.

Clouds and drops.

2008-04-15T16:59:00.003+03:00

Despre neuroni.

2008-04-03T00:35:00.019+03:00

Din cauza faptului că mă enervez cam des în ultima vreme,m-am gândit să vă dau câeva sfaturi legat de neuroni:
1.nr. lor este limitat,so take care! stresul uriaş îi sfărâmă de tot;
2.inamicul principal este stresul;
3.şi contactul prelungit cu prostia umană;
4.şi lipsa de înţelegere;
5.de răbdare;
6.de înţelegere.
Mă rog,dacă le oferi un mediu confortabil întreţinut cu discuţii interesante,intelectualiceşte vorbind,cu niscaiva cărţi de calitate şi chiar filme bune,poţi să spui că îţi ajuţi neuronii.Holbatul la tembelizor în cantităţi neglijabile duce la sinuciderea lor, uite-aşa, unul câte unul îşi fac seppuku.Şi sunt împotriva femeilor care,depăşite de situaţiune,spun că ciocolata alină neuronii.Sau depresiile.Sau eu mai ştiu ce chestii ciudate.Greşit.Nu ştiu dacă ciocolata are efecte benefice asupra organismului,că nu-mi prea plac dulciurile.Asta e altă poveste.Aşadar,dacă ignori sfaturile de mai sus, e posibil să-ţi schimbi brusc comportamentul şi să înceapă să ţi se ardă siguranţele.So, relax,take it easy.Vorba melodiei cântate pe un ton foarte nazal.Nu spun cine cântă,că nu le fac reclamă gratuită aicea.

2008-04-01T23:25:00.004+03:00

"Domnişoara" sau poate "doamna" din imagine a zăbovit o clipă alături de noi şi ne-a privit cu un aer de superioritate enervant.A acceptat,într-un sfârşit să se lase surprinsă.I-a ieşit foarte bine,zic eu.Eu m-am gândit s-o numesc Madamme Bovary într-o clipă de regret,de cugetare adâncă a vieţii ei.Sigur, ipostaza asta nu a fost deloc potrivită pentru ceea am vrut să iasă,dar n-am pierdut timpul să mă gândesc de două ori.După cum puteţi observa, este evidentă, în profil,acea umflătură în dreptul pieptului.Ei bine, mâinile dumneaei sunt undeva tot în acea zonă,împreunate pentru rugăciune.Are o figură foarte serioasă.Şi rochia ei, care alunecă în timpul mersului ei elegant..."Madamme,que-est-ce que vous cherche ici?" am întrebat-o.N-a răspuns.Şi s-a îndepărtat,cu mersul ei elegant şi păstrându-şi superioritatea.Superioritatea şi tristeţea fac casă bună?! Dacă ar fi văzut-o sărmanul Flaubert...

Midnight morning

2008-04-01T23:08:00.005+03:00

Poate semăna cu Big Ben,din întunecata şi mereu jilava Londră.Poate că liniştea întunericului e tranşată de ţipete,poate că se aud paşii grăbiţi ai unui Jack Spintecătorul sau poate ai lui Sherlock Holmes...Poate că e un peisaj dintr-un suflet trist.It's midnight morning..A.M+P.M?Nu ştim niciodată.

Pluş the cat.

2008-04-01T22:56:00.004+03:00

Nume de cod: Pluş.Un mâţ cu ochi ageri, paznic al cărţilor ce se văd pe fundal.Galeş şi dur, umanizat până peste cap, dumnealui traversează camera precum un ninja într-un templu.Căci el, oameni buni, chiar slujeşte un templu al înţelepciunii.Îi mulţumesc d-lui aici de faţă si d-nei C.P.

Marea evadare

2008-03-26T21:36:00.003+02:00

Reprezintă marea ieşire.Necunoscutul.Mâna aceea uriaşă care parcă ne ridică şi ne strânge până nu mai puem respira.Vrei să urci cât mai repede, te înspăimântă, dar te atrage.Nu ştii ce se află dincolo de fereastra transcedentală...Cu tâmplele încordate şi cu muşchii pieptului întinşi ca o sfoară cu noduri începi să strigi şi să urli că vrei să scapi.Să ieşi la lumină.Nu-ţi fă griji, doar că....mai sunt multe trepte de urcat.

Fugit irreparabile tempus

2008-03-01T19:20:00.002+02:00

Nu mai am timp să îi număr secundele.Nu mai am timp să iubesc.Până şi iubirea e controlată şi modelată de timp :)

2008-03-01T19:11:00.001+02:00

O primăvară cu stihuri.

2008-03-01T18:01:00.011+02:00

...Încă o zi din viaţa mea care s-a scurs cu intensitatea unui picur de apă statută dintr-un burlan ruginit.Astenie de primăvară?Bacovia?Macedonski?Ce dracu'...?!Trebuia să fie prilej de bucurie,nu un alt monolg deprimant! Ca s-o citez pe duduia de la Teleenciclopedia (Tvr 1) : "O dată cu primăvara, natura se trezeşte la viaţă."Nu.Se dezmorţesc ideile.Versurile rup tăcerea şi cad în ropote de aplauze pe foaie.Şi eul mi se aruncă în gol, bâjbâind în beznă şi plângând după clar-obscur.Măcar atât îndrăznesc să cer.Să nu mai fim trişti.Poţi să zâmbeşti şi cu Bacovia în mână, poţi să observi copiii care joacă fotbal într-un mod obsesiv pe străzile Capitalei, poţi să vezi buricul Bucureştiului râzând şi destinzându-şi şoselele elegant şi primitor.Îţi vine să-ţi laşi paltonul acasă şi să alergi de nebun până la Romană urlând după călduurăă,şi mai multă căldurăăăă!Auzi altfel soneria idioată a telefonului programat să zbiere la 6.00 A.M. , îţi bei altfel cafeaua, priveşti cu mutra strâmbată de somn printre jaluzelele pline de praf şi vezi soarele care ţopăie de fericire pe cer.Nu te mai enervezi că ai întârziat la serviciu sau la şcoală.Nu te mai deranjează faptul că te-a călcat o persoană în vârstă, sau că te-a împins fără să-şi ceară scuze.Nu te mai agasează mersul molcom al troleului la mijlocul cozilor interminabile de maşini.Nu te mai supără / sperie nimic.Haide...ia stiloul şi aşterne câeva rânduri pe foaie.Au rămas multe nescrise.Să trăim o primăvară cât mai frumoasă, plină de jazz şi de plimbări liniştite pe marile bulevarde ale Capitalei.

Puterea amintirii şi un miros viu

2008-02-22T22:00:00.032+02:00

Mă aflam în 66..Hoinărisem de una singură prin buricul Bucureştiului şi întrucât se înserase, m-am întors acasă.În troleu, aşa cum spuneam, nu prea multă lume.Aveam căştile în urechi, muzica la maxim, am ignorat privirile celorlalţi la blugii mei rupţi în genunchi sau la converşii mei mâzgăliţi cu pixul.Am continuat să dau din cap în mod decent, am zis să nu atrag atenţia.Ei, aş! Da' ce, am putut ? Nuuu, nici vorbă.Nu mai trec demult neobservată pe lângă ceilalţi, ori fiindcă mă îmbrac rebel sau neîngrijit, ori am fizicul dezordonat şi ceilalţi mă privesc la mişto.Mă rog, şi cum mestecam guma cu zgomot, spre disperarea vârstnicilor din troleu, am examinat, pe rând, mutrele oamenilor care veneau de la serviciu sau care se duceau dracu' ştia unde la ora aia..Uite -mi-am spus- tipa aia de acolo...care e în roşu toată, şi care e foarte înaltă de mai are un pic şi iese pe acoperişul troleului.Aia, e obsedată de muncă şi face sigur o muncă de birou ; nu are timp pentru cumpărături şi maică-sa îi face mâncare, pentru că măritată nu este sigur.Chipul ei exprimă o tristeţe adâncă, şi ochii ăia căprui şi goi...Îmi spun multe, dar prea puţine ca să înţeleg.Aş vrea s-o ţin de mână...Aaaa,uite, şi tipul ăla înalt cu ochelari care îşi frământă ziarul non-stop ca pe o bere pe care moare de nerăbdare s-o guste.E îmbrăcat simplu şi decent.Se uită continuu la ceas, numără staţiile, devine agitat.Sigur îşi aşteaptă iubita undeva, sau, cine ştie, a aflat ceva teribil despre trecutul ei, şi se duce să-i ceară socoteală.Săracul..A, uite doi îndrăgostiţi care se ţin în braţe.Se şi sărută...Pentru Dumnezeu, nu mai faceţi asta în public! E scârbos..Iisuse..Încetaţi, vă rog..Hmm..Ea e fericită, dar el n-o iubeşte.... Şi în timpul acestor comentarii pentru sinele meu, m-a izbit deodată un miros puternic de parfum greu....vechi...cumplit de vechi..Troleul era plin de vârstnici, dar eu ştiam de undeva izul acela greoi de portocală amestecată cu ceva..ceva cunoscut de demult..Da.O singură persoană a folosit acest parfum.Bunica mea.S-a stins la nici 60 de ani, pe când eu aveam 4 ani.Este incredibil cum încă am amintiri cu ea, şi anumite întâmplări..chiar nu le-am uitat.Parfumul mi-a intrat puternic în vene, în plămâni şi întreg trupul, răspândind nelinişte.Şi fluxul amintirilor m-a năpădit pe loc.Pe moment, am început să tremur şi mi-am simţit picioarele de plumb.Complexul de care am suferit atâţia ani, şi anume acela că am crescut fără bunică, revenise în forţă.Şi înconjurată de mirosul ei, am vrut s-o am lângă mine, şi să-i pot transmite ceva, dacă nu oral, măcar telepatic..Fraţilor, cine îmi dă o bunică cu împrumut?Nu? Mă tem că e prea târziu acum.Dar am simţit-o lângă mine.Numai prin simplul fapt că aveam în nări şi în pânza sufletului impregnat mirosul parfumului ei preferat.Bunico, nu te-am uitat.Uitarea e un cancer de care se tem şi morţii.Dar tu o să rămâi vie, ca mirosul care mă învăluie uneori.Nu mai închei cum închei de obicei schiţele.Nu mai e loc acum de "Fortuna labilis".Pentru că ea va rămâne vie.Pentru totdeauna.

Slalom printre cretini şi giboniţe

2008-02-20T20:45:00.021+02:00

...Tot plimbându-mă cu telecomanda de pe un post pe altul , plictisită de programul alarmant de plictisitor de stupid de duminică după-masă, am nimerit pe ProTv, la Apropo Tv.Nu mai reţin exact care era subiectul emisiunii, dar erau câţiva inşi pe post de "critici", care-şi dădeau cu părerea în legătură cu subiectul respectiv.La un moment dat, apare o duduie blondă (vopsită, desigur; de-aia nu m-am vopsit şi nici n-o s-o fac), foarte zâmbăreaţă, mândră de părerile ei de "specialist", abia dacă lega două fraze.Şi imediat apare jos, banda pe care scrie numele persoanei în cauză: Simona Sensual-analist meteo.Deci...dacă stai despuiată pe ultima pagină a unui tabloid şi prezinţi "vremea", eşti numit analist meteo?!Ok... dacă eu mă despoi pe coperta unei cărţi (aparţinând literaturii erotice), înseamnă că-s analist literar? Dacă aduci toate ţoapele despuiate din ziar şi le numeşti analiste meteo, de ce dracu' nu ne trezim şi cu fetele de la pagina 5,că vorba aia, sunt destule, pe post de redactor sau critic literar?Cât despre duduia cu pricina, locul ei nu era / nu este în emisiuni, sau în tabloide, ci în alte publicaţii (color) cu interdicţii pentru ăia miciiii.
Că tot veni vorba de emisiuni cu maimuţăreli şi chestii naşpa, am dat tot pe acelaşi post exemplar de televiziune unde se tot perindă giboniţe de ceva vreme încoace.Emisiunea aia de la 17.45..cu pitpalacul de la Tvr2...mă rog...N-am mai apucat să văd care, cine, cum mişcă, pentru că Horia Brenciu tocmai era în centrul atenţiei, pe scenă, cu toate camerele de filmat focalizate pe chipul său grav şi solemn, ţinând un microfon în mână.O dată mi s-a răsculat Brenciu şi a început să se hăhăie într-un hal oripilant şi cumplit de fals, cu un patos nemaipomenit încât cred că am rămas schizofrenică cel puţin pentru 5 minute.Aerul său de menestrel rătăcit pe meleaguri străine, neîmpăcat cu sine însuşi, şi melodia stupidă şi naşpa din toate punctele de vedere m-au făcut să-mi dau seama, pentru a mia oară, că atât el cât şi giboniţa de mai sus se află în locuri nepotrivite şi în momente nepotrivite.Adecătelea, nu trebuie să ne pese ce vedem sau ce auzim, pentru că banu' conduce.
Fortuna labilis!

A la recherche du Iona

2008-02-19T00:05:00.018+02:00

Iona.Câţi dintre voi îl ştiţi pe Iona?E tipul ăla nici bătrân,dar nici tânăr,ăla ignorant şi îngâmfat,care nu ţinea cont de sfaturile nimănui.Exact,e prototipul personajului biblic,cărui Divinitatea îl pune să ducă la capăt o misiune.El este Alesul.Ca Moise..Ca Ioan..Nu ştiu dacă aţi observat,da' Biblia asta are în ea personaje destule care fac ceva pentru omenire.Asta e altă poveste...Da,şi cum ziceam,Iona ăsta,i-a aruncat un "Nu" categoric Domnului,cum că el nu se duce la Ninive să-i aducă pe calea cea dreaptă pe păcătoşii de-acolo.De fapt,nu a spus asta..A gândit-o.A fost de ajuns să-şi schimbe traseul pe cale maritimă (că atunci aşa circulau oamenii,nu ca Videanu,cu nu ştiu ce maşini streine,achiziţionate din banii publici.Îmi cer scuze.Nu ştiu ce a fost asta.Cred că m-am săturat de ţara în care trăim.)Am închis paranteza.Dumnezeu l-a pedepsit pe nefericitul pescar (Iona era pescar) şi a fost aruncat în apă.Acolo,nu s-a înecat,desigur, că altfel nu mai era învăţătură de minte.De aici,Sorescu a modelat-o după ecouri existenţialiste.Ideea este că,aflat în burta peştelui, susţine un monolog,îşi dublează personalitatea,se gândeşte serios la situaţiunea în care se află,şi începe să mediteze asupra condiţiei umane.Mi-l imaginez pe Iona pe puntea corabiei,cu melodia de la Coldplay-Till kingdom come,cu vântul fluturându-i pletele şi gândind că poate fugi de destin.
Dragul meu Iona,află că nu putem evada din cercul închis în care ne învârtim ca nişte şoareci care aleargă continuu capturaţi într-o cuşcă,într-un laborator de experimente dubioase,cărora li se măsoară tensiunea sau mai ştiu eu ce...Chiar tu te-ai regăsit,într-un sfârşit,tăgăduit de oprirea timpului,şi ai spus: "Mi-am adus aminte.Eu sunt Iona."Prin urmare,iubit prieten,nu putem decât să învăţăm pe seama ta,să-ţi exploatăm sentimentele,pe care ulterior le vom folosi în scop absolut meschin şi egoist,şi anume bac-ul...Noapte bună,eroule,şi nu uita că ultimul tău gest din piesă (ţi-ai spintecat burta) nu este considerat sinucidere,ci mai degraba o resemnare.Deci,nu te putem învinui de un exemplu negativ pe care unii tineri debusolaţi îl iau ca atare.
Fortuna labilis!

Un fel de introducere în viaţa mea.

2008-02-18T00:03:00.000+02:00

...Dacă tot a devenit o obsesie naţională în a avea blog, spiritul de turmă care zace în fiecare din noi m-a împins să-mi creez şi eu blog.Iată-te aşadar în faţa blog-ului meu.Deocamdată e gol.Nu ştiu ce o să scriu,nu ştiu dacă o să-ţi placă sau nu.O să fie interesant.Dacă tot vorbesc despre ceea ce mi se pare mie interesant,iată o chestie care e stupidă,nu zic nu,dar care mă amuză şi acum.Şi nu pot să nu aduc vorba despre Valentine's day.Oricum,e vorba despre ziua aia.Cu o noapte înaintea lui "Sf.Valentin", am petrecut la ziua unei colege şi foarte bune prietene.Nu am închis ochii toată noaptea, plus că am dormit ca-n gară.A doua zi,ore.Puteam să nu mă duc.Dar m-am dus.Ştii de ce?Pentru că mi-am spus că o sa fie interesant.Ori o să fiu dată afară de la ore,ori o să-mi îndrept direcţia către casă, respectiv pat.Culmea,am păşit pe poarta liceului.Mi-am spus în clipa aia că o să stau la toate orele..ce naiba!Da...Şi toţi erau isterici cu cadourile,floricele,prostioare,bla,bla,bla.N-am băgat în seamă.M-am aşezat în bancă,sperând totuşi să încerc,măcar de data asta,să fiu atentă la mate.Stilul d-nei profesoare de a preda lasă de dorit,aşa că...s-a întâmplat ceea ce ştiam că e inevitabil: oboseala mă înşfăcă în gheara ei nemiloasă şi mă aruncă într-un somn amar,pentru că tresăream şi încercam să scriu în continuare ceea ce se preda la tabla.Pe dracu'....Închideam ochii...Şi iar...Conştiinţa îmi urla sălbatic în creieri să mă trezesc,e materie pentru bac..Desigur.Toate-s importante,da' nu te ajuta cu nimic.Pauza m-a trezit brusc,mi-am adunat catrafusele şi m-am cărat.Spre casă.Mi s-a părut ridicol că m-am dus la ore,aşa cum mi s-a părut şi încă mi se pare ridicolă Valentine's day (am articulat pt că este o ea,o sărbătoare.ma rog,dacă poate fi numită aşa)Păşeam pe stradă şi avam impresia că, călcam pe nori.Vedeam numai găuri în asfaltul umed şi gri.M-am lovit de oameni pe care nu-i cunoşteam,care se uitau la mine speriaţi.Probabil,arătam ca o persoană în sevraj.Tot ce voiam în clipa aia era un pat cald .Curpindeam întreaga stradă înţesată de lume,sperând că voi găsi ceva care să mă expedieze acasă.Nu mai ştiu cum am ajuns.Dar am ajuns.Ajungem unde dorim,iar la final,uităm ce promisiuni ne facem,nouă sau celor din jur.Mi-a fugit somnul.Duhoarea urât mirositoare a Sf.Valentin m-a trezit instantaneu şi m-a împins spre teancurile de cărţi care zăceau pe parchet.